10 reţete de aperitive, perfecte pentru masa festivă.

1. Gustare din cașcaval

Amestecați cașcavalul topit ras prin răzătoare şi oul fiert ras prin răzătoare măruntă. Adăugați usturoiul zdrobit şi maioneza. Modelați biluțe pe care le tăvăliți prin mărar tocat mărunt. Gustarea este gata!

2. Gustare cu caviar

Tăiați felia de lămâie în jumătate . Puneți pe ea o feliuță de avocado şi o linguriță de caviar. Decorați cu verdeață.

3. Rulouri din lipie cu caviar

Amestecați cașcavalul moale cu smântână şi verdeață tăiată mărunt. Ungeți foia de lipie cu amestecul de brânză, deasupra ungeți cu caviar şi formați rulada. Înveliți-o într-o peliculă şi puneți-o la frigider pe noapte. Tăiați rulada pe diagonală şi așezați-o frumos pe platoul de servit.

4. Canape cu pastă de brânză

Amestecați crema de brânză şi cașcavalul topit dat prin răzătoare, usturoiul zdrobit, verdeața tocată şi maioneza. Ungeți pasta obținută pe feliuțe de pâine de secară.

5. Canape cu pește

Ungeți feliile de pâine neagră cu amestec de hering tăiat mărunt, ceapă roșie, mărar şi cremă de brânză. Decorați cu verdeață sau caviar.

6. Pâine prăjită cu cașcaval

Ungeți pâinea prăjită cu unt, deasupra puneți o felie pătrată de cașcaval, mazăre verde şi o crenguță de pătrunjel.

7. Pâine prăjită cu fructe

Pe pâinea prăjită așezați un inel de ananas conservat, deasupra o felie de cașcaval. Puneți gustarea la cuptor pe 5 minute, la temperatura 200ºC. În adâncitura formată puneți o vișină. Decorați cu nuci de pin.

8. Sandwich-uri festive

Înlăturați coaja de pe pâinea albă. Ungeți marginile şi deasupra cu unt. Înmuiați marginile prin mărar mărunțit, deasupra puneți feliuțe de pește roșu şi decorați cu lămâie. Peștele poate fi înlocuit cu caviar.

9. Sandwich-uri calde

Radeți cașcavalul tare prin răzătoare măruntă, adăugați verdeață şi ou crud. Amestecați. Ungeți feliile de pâine cu amestecul obținut şi prăjiți-le pe o tigaie cu puţin ulei, cu partea unsă în jos. Când cașcavalul se va rumeni, întoarceți şi prăjiți ceealaltă parte.

10. Salată cu creveți

Într-un bol amestecați creveții fierți, ceapa verde şi țelina tăiate mărunt. Asezonați cu maioneză şi iaurt, potriviți gustul cu sare şi piper. Tăiați castraveții rondele şi așezați-i pe un platou. Presarăți-i cu puţină sare. Pe fiecare felie de castravete puneți câte o frunză de rucola, iar pe fiecare frunză așezați cu vârf salată de creveți. Deasupra presărați cu ceapă verde tăiată mărunt.

POFTĂ BUNĂ!