4 tipuri de aluat din patiseria tradiţională franceză

1. ALUAT BRISEE

Acest tip de aluat poate fi utilizat la prepararea torturilor, tartelor, patiseriei dulce sau sărate. Pentru ca aluatul să iasă ideal, e foarte important ca untul să aibă o consistenţă bună – nu prea moale şi nici prea consistent. De acea, el trebuie scos din frigider cu câteva minute înainte de utilizare.

INGREDIENTE:

  • 200 g de făină
  • 120 g de unt
  • 3 linguri de apă
  • 5 g de sare

MOD DE PREPARARE:

Într-un bol cerneți făina, faceți o adâncitură în mijlocul movilei şi puneți în ea apa, sarea şi untul tăiat bucățele. Amestecați bine şi frământați aluatul până când nu se va lipi de mâini, apoi pe o suprafață presărată cu făină formați o cocă de aluat, înveliți-o într-o peliculă alimentară şi puneți-o la frigider cel puţin 1 oră.

2. ALUAT  BEIGNETS

INGREDIENTE:

  • 250 g făină
  • 160 g unt
  • 6 ouă
  • 5 g de sare
  • 500 ml de apă

MOD DE PREPARARE:

Turnați apa într-un vas, adăugați untul şi sarea. Puneți la foc mediu. Când apa va începe să fiarbă luați vasul de pe foc  şi adăugați făina, amestecând energic cu o lingură de lemn. Apoi puneți din nou vasul la foc, şi continuați să amestecați până când apa aproape va dispărea. Aluatul va fi gata când el va rămâne aproape uscat la fundul vasului, atunci luați de pe foc şi lăsați aluatul să se răcească. După care adăugați câte 1 ou, amestecând bine de fiecare dată. Ungeți tava de copt cu unt şi turnați aluatul cu o lingură, la o anumită distantă. Coaceți aluatul în cuptorul preîncălzit la temperatura 180 C timp de 20 de minute. Când aluatul va fi copt el poate fi umplut cu cremă de patiserie, sos bechamel, carne tocată de pui, cașcaval, ouă ş.a.

Pentru varianta dulce, adăugați 30 g de zahăr în aluat, preventiv dizolvat în apă.

3. ALUAT DE PANDIȘPAN

INGREDIENTE:

  • 200 g zahăr
  • 50 g făină
  • 50 g amidon de cartofi
  • 4 ouă
  • 1 plic de zahăr vanilat
  • un vârf de cuțit de sare

MOD DE PREPARARE:

Puneți într-un bol zahărul, sarea, zahărul vanilat şi gălbenuşurile de ou. Mixați până obțineți o compoziție de culoare albă, pufoasă. Treptat incorporați făina şi amidonul. Separat bateți albușurile spumă şi adăugați-le în aluat, amestecați bine cu o spatulă. Turnați aluatul într-o formă unsă cu unt şi dați-l la cuptor.

4. ALUAT PENTRU CLĂTITE

INGREDIENTE:

  • 250 g făină
  • 3 ouă
  • 3 pahare de lapte
  • 5 linguri de ulei
  • sare;

MOD DE PREPARARE:

Cerneți făina, faceți în mijloc o adâncitură, spargeți în ea ouăle. Amestecați cu o lingură de lemn, treptat adăugați laptele şi amestecați bine pentru a evita formarea bulgărașilor. Dar dacă ei totuși s-au format strecurați aluatul prin sită. Apoi adăugați uleiul, amestecați şi puteți prăji clătitele pe tigaie până se rumenesc frumos pe ambele părți.

POFTĂ BUNĂ!