Brânză conservată în ulei de măsline – un must have pe rafturile din bucătărie

Brânza conservată în ulei de măsline este o gustoșenie care poate fi consumată separată la un pahar de vin cu prietenele sau iubitul, la fel e ingredientul perfect pentru salata ce va impresiona oaspeții. Cantitatea cât și diversitatea condimentelor țin de propria alegere.

Ingrediente:

– brânză mozzarella sau telemea de capra / vaca
– ulei de măsline
– ardei iute
– piper negru
– verdețuri (rozmarin / cimbru / busuioc / menta / oregano)
– măsline
– roșii uscate
– semințe de dovleac
– usturoi

 

Mod de preparare:

1. Pregătirea brânzei, și anume, tai în cubulețe mici, de aproximativ 2-3 centimetri brânza mozarella sau feta.

12

2. Verdețurile alese le speli și le tai nu foarte mărunt, măslinele le clătești în saramură, ardeiul iute îl tai rondele, iar dacă dorești o brânză mai piperată pui și semințele de ardei. E recomandabil să folosiți ulei de măsline extra-virgin. Nu uita să tai felii și roșiile uscate.

15

3. În borcanul sterilizat adaugi brânza împreună cu ingredientele tăiate și agiți un pic borcanul pentru a le așeza.

18

4. După care, torni în borcan ulei de măsline, închizi ermetic cu capac și îl lași la rece în frigider pentru 2 săptămâni, pentru ca uleiul și ingredientele să se îmbibe. Dacă dorești ca produsul să fie gata într-un timp mai scurt, atunci torni uleiul preîncălzit deja, apoi lași borcanul să se răcească la temperatura camerei, și după, poți să-l pui în frigider pentru 4 zile.

Poftă bună și nu uita să împătășești rețeta cu prietenele tale!