Brioșe cu coacăze – irezistibile şi apetisante. Te vor cuceri instantaneu!

O rețetă simplă şi deliciosă de brioșe cu coacăze, din aluat pe bază de chefir care face brioșele foarte pufoase şi nu le permite să se usuce, rămânând la fel de moi şi a doua zi. Desigur coacăzele le fac absolut irezistibile, apetisante, colorate şi aromate. Gustul deosebit dulce-acrișor te va cuceri instantaneu!

INGREDIENTE:

Chefir – 150 ml

Unt – 125  g

Ouă – 2 bucăți

Zahăr – 200 g

Bicarbonat de sodiu – 1/2 linguriţă

Făină – 1,5 pahare (paharul de 250 ml)

Coacăză neagră, roșie şi/sau albă.

MOD DE PREPARARE:

1.Amestecăm untul (temperatura camerei) cu ouăle, zahărul şi chefirul.

2. Adăugăm bicarbonatul şi făina în câteva reprize.

3. Fructele se spală, se usucă, se adaugă în aluat. Amestecăm cu o spatulă de silicon.

4.Punem compoziția în forme pentru brioșe, dar nu foarte pline, pentru că vor creste considerabil la coacere.

5. Coacem în cuptorul încălzit în prealabil,  la temperatura 170-180 grade, timp de 30 minute. Facem testul scobitorii.

6. Scoatem brioşele din cuptor, le lăsăm un pic să se răcească (cca 10 minute). Servim cu plăcere!

POFTĂ BUNĂ!