Budincă din brânză, dovleac şi portocală – rețeta preferată a familiei mele!

Vă recomandăm să pregătiți pentru cei dragi un desert pufos, fraged şi delicios din brânză de vaci şi dovleac, cu aromă îmbietoare de portocală. Se prepară extrem de ușor şi este foarte benefic atât pentru cei mici cât şi pentru cei mari. Pregătiți şi savurați cu plăcere!

INGREDIENTE:

  • Brânză de vaci – 500 g
  • Dovleac (curățat) – 200 g
  • Ouă – 3 bucăţi
  • Zahăr – 150 g
  • Zahăr vanilat – 2 lingurițe
  • Smântână – 3 linguri
  • Griș – 100 g
  • Portocale – 1 bucată
  • Unt – 50 g
  • Sare – o priză

MOD DE PREPARARE:

1. Mixați brânza de vaci, zahărul, zahărul vanilat, ouăle şi sarea.

2. Adaugați grișul şi smântâna, amestecați.

3. Radeți dovleacul şi coaja de portocală prin răzătoare măruntă. Adăugaţi-le în compoziția de brânză. Amestecați bine.

4. Ungeți forma de copt cu unt şi turnați compoziția de brânză în ea. Deasupra așezați câteva bucățele de unt.

5. Coaceți desertul în cuptorul preîncălzit la temperatura 180 de grade, timp de 45-55 de minute.

6. Scoateți budinca din cuptor, lăsați-o puţin să se răcească, presarăți-o cu zahăr pudră şi serviți cu plăcere, alături de o ceașcă de ceai sau cafea.

POFTĂ BUNĂ!