Cașcaval de casă: 2 rețete gustoase, sănătoase şi 100% naturale!

Vă oferim cu drag 2 rețete de preparare a cașcavalului în condiții casnice. La început ar părea o misiune greu de realizat? Nu este atât de greu, în schimb veți obține un produs de casă, 100% natural, foarte gustos şi gata în câteva ore. Pregătiţi şi savurați cu plăcere!

1. CAȘCAVAL DE CASĂ TARE

INGREDIENTE:

  • Lapte de casă – 2 litri
  • Sare – 2 linguri
  • Ouă – 6 bucăţi
  • Smântână – 400 g
  • Chefir – 200 g

MOD DE PREPARARE:

1. Puneți laptele cu sare la foc să se încălzească.

2. Între timp mixați ouăle şi smântâna, apoi adăugați compoziția în vasul cu lapte. Turnați în jet subţire, amestecând continuu.

3. Adăugați chefirul şi aduceți lichidul până la puntul de fierbere (dar nu-l fierbeți!). După toate aceste proceduri laptele se va coagula.

4. Turnați laptele într-o sită măruntă sau o pânză de tifon. Lăsați zerul să se scurgă.

5. Înveliți brânza în tifon, puneți pe ea o presă şi dați-o la rece pe 4-5 ore. Cu cât e mai grea presa cu atât cașcavalul va fi mai tare.

Puteți experimenta adăugând în cașcaval ardei iute, verdeață, ierburi aromate, olive, măsline…ş.a.

2. CAȘCAVAL DE CASĂ MOZZARELLA

INGREDIENTE:

  • Lapte – 1 litru
  • Iaurt – 125 ml
  • Sare – 1,5 lingurițe
  • Esență de oțet (25%) – 1 lingură

MOD DE PREPARARE:

1. Încălziți laptele şi sarea, dar nu-l fierbeți.

2. Adăugați iaurtul, amestecați. Apoi adăugați esența de oţet, amestecați bine şi luați de la foc.

3. Într-o strecurătoare așterneți 4 straturi de tifon, şi turnați compoziția (nu scurgeți zerul!)

4. Stoarceți bine brânza de zer, formați o bilă din compoziția presată, pe care o puneți înapoi în zer, o acoperiți cu un prosop şi o lăsați să se răcească.

5. Puneți bolul cu zer şi brânză Mozzarella la frigider pe 24 de ore, apoi scurgeți zerul. Se păstrează într-un vas acoperit.

POFTĂ BUNĂ!