Cea mai gustoasă şi simplă reţetă de peşte la cuptor cu sos cremos de frişcă!

Am încercat o grămadă de feluri de mâncare din peşte la cuptor, dar nu am gustat niciodată un peşte mai delicios ca acesta. Fileul de peşte este scăldat în sos de frişcă şi are o crustă apetisantă de caşcaval. Datorită sosului cremos, peştele este foarte gustos, fraged şi suculent.

Ingrediente:

1 kg de file de peşte (orice fel)
500 g de roşii
300 g de caşcaval
4 căţei de usturoi
350 ml de frişcă lichidă

1 lămâie
4 fire de pătrunjel
30 g de unt
sare
piper negru

Mod de preparare:

1.Fileul de peşte se spală şi se pune pe un prosop de hârtie să se usuce.

2.Se sărează, piperează şi se stropeşte cu sucul de la o jumătate de lămâie.

3.Caşcavalul se dă pe răzătoarea mică. Pătrunjelul se toacă cât mai fin.

4.Roşiile se taie felii subţiri. Usturoiul se zdrobeşte.

5.Se amestecă frişca cu 1/2 din caşcaval, usturoiul şi pătrunjelul.

6.Forma de copt se unge cu unt, se aranjează fileul de peşte şi se toarnă amestecul de frişcă.

7.Se arajează feliile de roşii, se presară caşcavalul rămas şi se pune în cuptorul preâncălzit la 180 de grade pentru 45 de minute.

Poftă bună!

Dacă ţi-a plăcut această reţetă, distribuie prietenilor!

Sursa