Tartă cu mere şi cremă fină de vanilie – combinaţia perfectă de gust şi aromă!

INGREDIENTE:

pentru aluat:

Făină – 500 g

Praf de copt – 1 linguriță

Vanilie – după gust

Unt – 250 g

Zahăr – 200 g

Ouă – 1 bucată + 1 gălbenuș

Smântână – 1-2 linguri

pentru cremă:

Praf de budinca cu gust de vanilie – 2 plicuri

Lapte – 700 ml

Zahăr – 6 linguri

Mere – 5-6 bucăţi

Sucul de la 1/3 de lămâie

MOD DE PREPARARE:

Aluatul:

1. Cerneți făina împreună cu praful de copt şi vanilia.

2. Adăugați untul moale tăiat bucăţi. Amestecați bine.

3. Adăugați zahărul şi ouăle, amestecați. Adăugați smântâna şi frământaţi un aluat moale, elastic.

4. Împărțiți aluatul în 2 părți, înveliți-l în peliculă alimentară şi puneți-l la frigider pe 1-1,5 ore.

Crema:

5. Puneţi 500 ml de lapte la foc. Aduceți-l până la punctul de fierbere.

6. În 200 ml de lapte dizolvați praful de budincă şi zahărul până obțineți o compoziție omogenă.

7. Încorporați amestecul în jet subțire în vasul cu lapte fierbinte. amestecați continuu.

8. Fierbeți crema la foc mic până la apariția primelor bule.

9.  Curățați merele de coajă, înlăturați semințele şi tăiați-le felii subțiri. Stropiți cu suc de lămâie.

10. Întindeți 1 bucată de aluat şi așezați-o în tava unsă un unt. Formați o bordură.

11. Așterneți pe aluat feliile de mere pe cerc. Turnați peste ele crema fierbinte.

12. Din a doua bucată de aluat faceți un dreptunghi cu grosimea 5 mm. Tăiați aluatul fășii şi aranjați-le frumos în formă de plasă deasupra cremei.

13. Coaceți tarta la 200 °C până se rumenește frumos (aproximativ 1 oră).

14. Scoateți desertul din formă, doar când se va răci complet. Serviți cu plăcere.

***

POFTĂ BUNĂ!