Tort de cremă brulee – un desert de milioane

Un desert prea bun să nu-l încerci cu cei dragi este și rețea tortului de cremă brulee. Asemănător cu tortul ,,Napoleon” la compoziție iese ăn evidență cu un număr mai mic de straturi și un blat mai gros. Compoziția cremei, de obicei, este un mix delicios dintre ciocolată și vanilie. În continuare ai posibilitatea să încerci această deliciosă rețetă urmând pașii de preparare.

Ingrediente:
pentru aluat:
– 1 cană de zahăr
– 1 lingură de unt
– 1 cană de smântână
– 3 căni de făină
– 2 linguri de pudră de cacao
– 1/2 linguriță de bicarbonat de sodiu
pentru cremă:
– 500 ml de lapte
– 1 ou
– 1 cană de zahăr
– vanilie
– 3 linguri de făină
– 200 g de unt
– 2 linguri de pudră de cacao
Mod de preparare:
Formarea blatului:
Zahărul se adaugă în untul topit, apoi adaugi smântâna, făina și bicarbonat de sodiu. Frămânți aluatul bine, după care, împarți aluatul în două jumătăți. În una din aceste jumătăți adaugi pudră de cacao și mai amesteci odată până se omogenizează. Ulterior, împarți aluatul în 6 bucăți, 3 albe și 3 negre, și începi să nivelezi un blat. Apoi, le pui la cuptor la o temperatură înaltă pentru 5-10 minute.

Pentru cremă:
Toate ingredientele cu excepția untului și a pudrei de cacao se amestecă și pun la fiert la foc mic, amestecând încontinuu până compoziția devine consistentă. Untul topit se amestecă cu pudra de cacao și se bate bine, apoi se adaugă în cremă. Nu îți rămâne decât să ungi blatul cu cremă brulee, iar marginile să le înfrumusețezi. Tortul gata se lasă la rece în frigider peste noapte.

Poftă bună!