Tort din dovlecei cu cremă de brânză – pur şi simplu se topește în gură!

Acest tort pur şi simplu se topește în gură: foile moi din dovlecei şi cartofi, crema din brânză, smântână şi verdeață… o combinație interesantă care nu va lăsa pe nimeni indiferent. Preparați-l neapărat şi cei dragi vor fi încântați de această surpriză culinară!

INGREDIENTE:

pentru aluat:

  • 1 dovlecel mare
  • 2 cartofi medii
  • 1 ou
  • 3 linguri de făină
  • 2 căței de usturoi
  • sare, piper;

pentru umplutura:

  • 3 ouă
  • 120 g de brânză
  • 130 g smântână
  • 1 buchet de pătrunjel

MOD DE PREPARARE:

1. Radeți dovlecelul prin răzătoare şi lăsați-l 10 minute să lase suc, apoi stoarceți bine lichidul.

2. Spălați, curățați şi fierbeți cartofii până sunt gata. Radeți cartofii prin răzătoare şi amestecați-i cu dovlecelul ras.

3. Adăugați oul, făina sare, piper şi  usturoiul zdrobit. Amestecați. Trebuie să obțineți un aluat de consistenţa smântânei.

4. Prăjiți clătitele pe tigaia cu ulei încins, pe ambele părți până se rumenesc frumos.

5. Pregătiți umplutura: fierbeți ouăle tari, apoi dați-le prin răzătoare mică.

6. Amestecați ouăle cu brânza şi smântâna până la o compoziție omogenă. Adăugați verdeața tăiată mărunt, amestecați.

7. Ungeți clătitele de legume cu crema obținută, şi dați tortul la frigider pentru a ase îmbiba 1 oră, apoi serviți cu plăcere.

POFTĂ BUNĂ!