Culinarul

7 reţete de aperitive delicioase şi originale, gata în doar 15 minute!

Vă prezentăm mai jos 7 reţete uşoare de aperitive, deosebit de frumoase, gustoase şi săţioase. Aceste aperitive apetisante vor decora masa de sarbătoare, iar oaspeţii vor fi nerăbdători să le savureze.

1.Roşii cherry umplute cu castraveţi şi cremă de brânză

Ingrediente:

24 de roşii cherry
100 g de cremă de brânză
2 linguri de maioneză

1/2 de castravete de mărime medie
1 lingură de ceapă verde tocată fin
2 linguri de mărar tocat fin

Mod de preparare:

1.Castraveţii se curăţă de coajă şi se taie cubuleţe.

2.Roşiile se taie în partea de sus şi se scoate cu grijă miezul. Apoi se pun pe un prosop de hârtie cu tăietura în jos, pentru a se scurge sucul suplimentar.

3.Într-un bol se amestecă bine maioneza cu crema de brânză. Apoi se adaugă castravetele, mărarul, ceapa verde şi se amestecă.

4.Roşiile se umplu şi se pun în frigider pentru câteva minute. Servite reci sunt mai gustoase.

2.Rulouri din ardei copţi cu cremă de brânză şi oregano

Ingrediente:

3 ardei dulci
200 g de cremă de brânză
1 vârf de cuţit de oregano

1 lingură de ulei de măsline
sare
piper negru

Mod de preparare:

1.Ardeii se taie în două şi se curăţă de seminţe. Se ung cu ulei şi se coc timp de 10-15 minute, pe grătarul cuptorului preâncălzit la 220 de grade.

2.Între timp, crema de brânză se amestecă cu oregano, uleiul de măsline, sarea şi piperul negru.

3.Ardeii copţi se pun într-un vas cu capac şi se lasă 10 minute, apoi se curăţă de coajă.

4.Ardeii se taie în benzi mici şi se pune pe fiecare câte 1/2 linguriţă cremă de brânză. Se rulează şi se fixează cu o scobitoare. Apoi se pune în frigider să se răcească.

3.Rulouri din somon umplute cu brânză

Ingrediente:

120 g de somon slab sărat
50 g de brânză cu conţinut scăzut de grăsimi
100 g de castraveţi (opţional)
1 căţel de usturoi

10 g de muştar
sare
piper negru

Mod de preparare:

1.Brânza se amestecă cu muştarul. Se adaugă castravetele mărunţit fin, muştarul, usturoiul zdrobit, sarea, piperul negru şi se amestecă bine.

2.Se pune puţină brânză pe felia de somon, se rulează şi se fixează cu o scobitoare.

3.Se serveşte imediat sau după ce s-a răcit o bucată de timp în frigider.

4.Bruschetta cu sardine și brânză topită

Ingrediente:

1 baghetă proaspătă
1 conservă de sardine fără oase
300 g de brânză mozzarella
3 linguri de ulei de măsline
1 lingură de ierburi uscate sau verdeaţă praospătă, după gust

Mod de preparare:

1.Bagheta se taie felii subţiri, se stropeşte cu ulei de măsline şi se prăjeşte în tigaie, câte 30 de secunde pe fiecare parte.

2.Sardina se scurge de lichid, mozzarella se feliază.

3.Pe fiecare felie de bahetă se pune câte o felie de brânză şi 1-2 bucăţi de sardină.

4.Se pune în cuptorul preâncălzit la 180 de grade pentru 2-3 minute, pentru ca brânza să se topească. Se presară cu condimente şi se serveşte.

5.Bile din brânză cu ton şi mărar

Ingrediente:

180 g de ton conservat
50 g de pastă de tomate
50 ml de frişcă 33% sau mai mult
80 g de caşcaval tare
4 ouă

50 g de ceapă verde
1 legătură de mărar
sare
piper negru

Mod de preparare:

1.Ouăle, ceapa şi mărarul se taie fin. Caşcavalul se dă pe răzătoarea mică.

2.Pasta de tomate se amestecă cu frişca, se adaugă ouăle, caşcavalul, ceapa şi o parte mare din mărar şi se amestecă bine.

3.Amestecul se pune în coşuleţe pentru brioşe şi se presară cu mărarul rămas. Se coc aproximativ 15-20 de minute la 180 de grade în cuptorul preâncălzit.

4.Se servesc reci sau calde, dar sunt mai delicioase cu sos de brânză.

6.Creveţi la grătar

Ingrediente:

450 g de creveţi
2 linguri de ulei de măsline
3 linguri de unt
3 căţei de usturoi
sare
ceapă verde
frigărui de bambus

Mod de preparare:

1.Se încălzeşte grătarul la maxim. Dacă nu aveţi, se poate să-i prăjiţi în tigaie. Vor fi puţin diferiţi dar nu mai puţin gustoşi.

2.Creveţii se pun pe frigărui, se ung cu ulei şi se coc la grătar aproximativ 2 minute pe fiecare parte.

3.Untul se topeşte într-un vas împreună cu usturoiul zdrobit, apoi se toarnă peste creveţi, se presară ceapă tocată şi se serveşte.

7.Rulouri din omletă cu ciuperci si spanac

Ingrediente:

2 ouă
100 g de ciuperci champignon marinate sau conservate
1 legătură de spanac
1 lingură de ulei de măsline

1 lingură de oţet balsamic
sare
piper negru

Mod de preparare:

1.Ouăle se bat într-un bol. Tigaia cu ulei de măsline se încinge bine, se toarnă 2 linguri de ou, se uniformizează şi se prăjeşte până este gata, dar numai pe o parte. Repetaţi procedura până terminaţi ouăle.

2.Ciupercile se taie cubuleţe, spanacul se toacă mărunt şi se adaugă la ciuperci. Se adaugă oţetul balsamic, sarea, piperul negru şi se amestecă bine.

3.Apoi se pune pe omletă umplutura din ciuperci şi spanac şi se rulează. Se fixează cu scobitori dacă este necesar. Se taie şi se serveşte.

Poftă bună!

Dacă ţi-a plăcut aceste reţete, distribuie prietenilor!

Sursa

Exit mobile version